Decizie istorică în țara cu cele mai dure legi ale avortului din Europa

Decizie istorică în țara cu cele mai dure legi ale avortului din Europa
Publicat: 26/09/2017, 18:32
Irlanda, țara cu una dintre cele mai restrictive legi ale avortului din Europa, a anunțat că va organiza anul viitor un referendum pe această temă, extrem de contestată de organismele internaționale care apără drepturile omului. O decizie referitoare la Amendamenul 8, care conferă„drept egal la viață copilului nenăscut”, va fi luată în lunile mai sau iunie 2018, potrivit documentelor guvernamentale.
Comitetul pentru Drepturile Omului al ONU a cerut în iulie anul trecut abrogarea legilor referitoare la avort. În Irlanda, femeile care vor să recurgă la avort sunt nevoite să meargă în Marea Britanie pentru a se supune acestei proceduri care la Londra este legală, dar pe care femeile din Irlanda trebuie să o plătească.
În vara acestui an ONU a condamnat fermlegile „crude și inumane” ale avortului din Irlanda. A fost pentru a doua oară în ultimul an când Comitetul ONU a criticat legile avortului existente în Irlanda, care le refuză femeilor purtătoare a unor feți cu malformații fatale dreptul la întreruperea sarcinii, informează The Guardian. Organismul a dat, astfel, o decizie în favoarea lui Siobhán Whelan, o irlandeză căreia i-a fost negat dreptul la avort în 2010, cu toate că a fost avertizată că există un risc foarte mare ca sarcina să-i fie fatală, au anunțat atunci reprezentanții ONU.
Astfel de anomalii includ situațiile în care fetusul are organele vitale sub-dezvoltate, precum inima și creierul, lucru care ar însemna că, odată dusă la bun sfârșit, sarcina s-ar solda fie cu un bebeluș născut deja mort, fie cu unul care ar muri la doar câteva ore după naștere. Cazul lui Whelan este identic cu cel al Amandei Mellet, care a fost nevoită să călătorească până în Marea Britanie pentru a-și întrerupe sarcina.
Anul trecut, ONU a dat o decizie în favoarea lui Mellet, iar aceasta a scris istorie devenind prima femeie care a primit despăgubiri din partea statului irlandez din cauza traumei suferite. În cazul Whelan, Comitetul ONU a statuat că Irlanda trebuie să-i ofere femeii compensații materiale pentru daunele pe care i le-a provocat legislația națională, dar și că statul irlandez trebuie să-și regândească reglementările pentru a se asigura că alte femei nu se vor confrunta cu o situație similară. ONU a îndemnat și la legalizarea avortului și să ofere servicii accesibile pentru întreruperile de sarcină.
În urmă cu trei ani, Centrul pentru Drepturile Reproductive a înaintat o plângere în numele lui Whelan, argumentând că legile extrem de dure și restrictive ale Irlandei i-au încălcat drepturile fundamentale și au supus-o unui tratament crud, inuman și degradant, interferând cu dreptul său la intimitate și discriminând-o pe motive de gen.
„Atunci când am primit diagnosticul mi s-a spus că va trebui să duc sarcina la termen pentru că legile irlandeze referitoare la avort nu îți permit să o întrerupi în asemenea circumstanțe. Dacă îmi doream să renunț la copil, trebuia să călătoresc în altă jurisdicție. Pentru mine, acest lucru a fost profund greșit și știam că suferința pe care am îndurat-o pentru a avea acces la sistemul de sănătate era de-a dreptul inumană”, a declarat Whelan, citată de The Guardian.
Leah Hoctor, director regional pentru Europa la Centrul pentru Drepturile Reproductive a comentat că „Siobhán Whelan și-a căutat curajoasă dreptatea pentru răul pe care atât ea, cât și alte femei l-au suferit în urma aplicării legilor avortului din Irlanda. Acum, Comitetul ONU transmite Irlandei, pentru a doua oară, că legile sale sunt crude și inumane”.
Irlanda a scos avorturile în afara legii, cu excepția cazurilor speciale în care viața unei femei însărcinate se află în pericol. Încercările de a rezolva această controversă au dus, în 2013, la elabroarea unui document numit „Protection of Life During Pregnancy Act” care permitea avortul în condițiile în care o femeie este sinucigașă și este suspectă că se află în pericol de a-li face rău în cazul în care sarcina ar fi dusă la termen.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care...
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Mai mulți români au aflat că au credite de mii de lei pe numele lor....
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cristian Șofron, unul dintre copiii-fenomen ai cinematografiei din România, invitat la Altceva cu Adrian Artene
×